U.A.P.R. din România își subordonează întreaga activitate principiului libertății de exprimare, a egalității în drepturi a membrilor săi, precum și promovării și apărării personalității creatoare a artiștilor plastici, în folosul individului și al societății.

Filiala Iasi a U.A.P.R. din Romania are ca scop principal sa sprijine, sa exercite si sa apere interesele profesionale ale membrilor sai, sa organizeze expozitii, saloane, galerii de arta, tabere de creatie, sa asigure dezvoltarea bazei materiale, organizarea de activitati economice conexe, sa sprijine actiunile si activitatea de debut a tinerilor creatori, sa elaboreze si sa participe la realizarea unor proiecte de interes public, sa sprijine material, administrativ si juridic pe membrii sai, in satisfacerea intereselor lor profesionale si a unor nevoi sociale, nascute din calitatea de membru U.A.P. din Romania.

Filiala Iasi a U.A.P.R. promovează şi susţine nediscriminatoriu toate genurile de arte vizuale şi toate categoriile de artişti indiferent de vârstă, sex, naţionalitate, etnie sau confesiune, având 246 membri implicaţi direct în viaţa culturală şi educaţională a municipiului.

 

   Consiliul de conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași

Președinte: Felix Aftene
Vicepreședinte: Constantin Tofan
Valentin Ciucă
Ilie Bostan
Sabin Drînceanu
Dragoș Pătrașcu
George Sorin Purcaru
Cenzor: Zamfira Bîrzu
Cenzor: Matei Bejenaru

   Pentru reprezentarea Filialei Iași la Conferințele Naționale ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, Consiliului de Conducere al U.A.P.R. – Filiala Iași i se adaugă următorii membri aleși:

Jeno Bartos
Valentina Druțu


Repere istorice și valorice in artele frumoase ieșene

Privită retrospectiv, evoluția artelor frumoase românești atestă o oarecare defazare în raport cu contextul european. Strălucitul Bizanț după Bizanț, deseori invocat pentru persistența sa în orizontul românesc, a rămas captiv secole de-a rândul unui model unde Dumnezeu era omniprezent. Ortodoxia noastră nu a cunoscut seismele din spațiul catolic sau protestant și nici mișcările religioase care au precedat Reforma. În cazul nostru, tradiția bizantină a prevalat în raport cu orice formă de sincronizare cu vestul european. Bizantinismul, strălucit, apare mai degrabă ca o insulă rezervată unor veșnici defazați. Scenele religioase de pe murii vechilor ctitorii medievale erau suficiente pentru a transmite privitorilor mitul lui Iisus.
Odată cu circulația pictorilor italieni sau vienezi, germani sau din spațiul balcanic către Est s-a produs pe un pat germinativ permeabil la emancipare și o schimbare evidentă, semnele acestor prezențe fiind primele indicii de racordare a Principatelor Române la experiențele artistice occidentale. Orientul trebuia să cedeze oarecum exclusivitatea sub presiunea unei inevitabile modernizări. Este drept că tradiția locului, seculară, a condus la staționări persistente ca un reflex de apărare. Și totuși, unii pictori de biserici s-au exersat cu stăruință și cu inevitabile limite în arta portretului, așa cum au făcut-o Nicolae Polcovnicul, Petre Zugravul sau Nicolae Teodorescu, cel care i-a consacrat înaltului prelat Chesarie cel puțin șapte portrete. Așadar, portretul a deschis calea emancipării, iar trecerea de la sfintele fețe bisericești la mireni, spre a ajunge de la portretul votiv, la cel de șevalet. De la Autoportretul lui Nicolae Polcovnicul la cel realizat de Petre Zugravul s-a ajuns la Mocanul Milaș al lui Dimitrie Dimitriu. Trebuie amintit Ion Balomir, venit din Moldova de la Săliște, artistul care pe lângă portretele unor demnitari ai vremii, picta Femeia cu evantai și Femeia cu costum vechi, aflate Ia Muzeul de Artă din Suceava și Muzeul de Artă din Iași.
Sosirea la Iași a lui Eustație Altini a marcat esențial procesul de modernizare a expresiei în pictura de șevalet, iar tehnica picturii, însușită la Viena, i-a permis să se exprime prin folosirea unei viziuni plastice bazată pe perspectivă si clar obscur. Totodată, Ludovic Stawski are meritul de a fi autorul celor dintâi peisaje cu scene din Iași. Asemenea cadre par încremenite, fără a putea sugera trecerea la mișcare și expresiv. Vederile lui din Iași sunt aidoma unor cărți poștale moderne, expediate în semn de amintire din vacanță. Autodefinit ca zugrav de portreturi și de istorie, Giovanni Schiavoni, chemat de Gheorghe Asachi la Iași, lasă în capitaIa Moldovei câteva portrete de aparat, remarcabile. Va fi înlocuit de germanul Mauriciu Loeffler. Ajunge aici și Niccolo Livaditti, cel care pictează portrete cu mai multe personaje, cum este cazul familiei vornicului Alecsandri. Pe Ia Iași s-au mai perindat germanul Josif August Schoefft, care a pictat, înafară de frumoase duduci bahluiene, tabloul aflat la Pinacoteca din Iași, Portret de bărbat cu fiul. Nu poate fi ignorat nici Theodor Chirangheleu, adus de Asachi de la Roma, disponibil să acceseze tema istorică, glorioasă desigur, în lucrarea Ștefan Vodă înaintea Cetății Neamțului. El a predat în 1835 1a Școala de Artă și Meserii.
Amintitul Nicolae Teodorescu, după ce a pictat Catedrala din București, s-a dedicat artei portretului, școala pe care o conducea chemându-se chiar Școala de zugrăvie și portreturi. Vremea când boierii se temeau să fie pictați, ca nu cumva să li se fure umbra și, în consecință, să moară în termen de patruzeci de zile, se pare că trecuse. Portretul de șevalet a deschis ușa și așa va rămâne…
Rolul providential al lui Gheorghe Asachi, om de Renaștere, în evolutia învățământului artistic s-a implinit prin apariția și înființarea Gimnaziei Vasiliene, a școlii de Arte și Meserii, a Școlii franceze de la Miroslava și, în fine, a Academiei Mihăilene. Tot el a ctitorit Institutul de Litografie. Trebuie salutate prezențele la Iași ale primilor artiști moldoveni.
Un esențial moment în cultura și arta românească a fost acela al înființării prin Decretul Domnesc al domnitorului Alexandru loan Cuza, a Școalei de Belle Arte din Iași, în anul 1860, eveniment de anvergură istorică. Responsabilitatea conducerii școlii i-a revenit inepuizabilului și talentatului Gh. Panaiteanu Bardasare. Între primii beneficiari, desigur, Gh. Lemeni, Gh. Năstăseanu, Gh. Șiller, Emanoil Bardasare, C. D. Stahi, Dimitrie Tronescu, artiști ce vor trece prin academiile de artă de la Roma,Viena sau München. Lipsa unor Galerii de artă locale nu se punea încă, deoarece artiștii expuneau cel mal adesea în vitrinele unor magazine. Nici Nicolae Grigorescu, mai târziu, nu se sfia să apeleze la vitrinele magazinului bucureștean Gebauer, unde își etala tablourile.
De fapt, prima expoziție organizată dupa model occidental s-a realizat abia în 1864, fiind găzduită de Colegiul Sfântu Sava din București. Expoziția avea un regulament, un juriu și edita un catalog. Putem spune că se produsese sincronizarea cu tipul de comportament european. Expozițiile se finalizau cu acordarea unor premii, și nu de puține ori, pictorii din Moldova erau recompensați. În expoziția din anul 1865, de pildă, Gh. Panaiteanu Bardasare a fost recompensat cu 100 de galbeni. Ca, de altfel, și C.D. Stahl sau Emanoil Bardasare.
Expoziția a fost un succes, chiar dacă N. Petrașcu aprecia că gustul bellelor arte este puțin dezvoltat la noi. În mod firesc, se stabilise că expozițiile anuale să alterneze între București și Iași. Din păcate, editia din 1866, a fost boicotată de artiștii bucureșteni, cu exceptia lui Theodor Aman, directorul Școlii de Belle Arte din București. Ieșenii s-au rezumat la expunerea unor desene, studii de atelier unde s-a remarcat apetitul pentru desen al unor tineri talentați ai vremii. Cu toate aceste impedimente, expozițiile ulterioare din anii 1868 și 1870 au revigorat interesul artiștilor și publicului. Expoziția din anul 1870 s-a deschis în spațiul Academiei (Universității).
Anul 1870 a fost momentul triumfului lui Nicolae Grigorescu, căruia oficialitățile i-au acordat o bursă de studii la Paris.
Celelalte expoziții din anii 1872 și 1874 au fost catalogate ca expoziții de parcurs, de familie. Anul 1873 a fost însă providențial prin apariția, ca vizitator, a lui Ion Andreescu, cel care, la ediția expoziției din 1881 va expune 65 de lucrări. Nici el nu a ezitat însă, ocazional, să prezinte tablouri la Gebauer. În acest an,se consemnează o premieră, în sensul că, alături de sălile de expoziție de la Stavropoleos, apare Galeria de la Ateneul Român și cea a primului Muzeu de Artă înființat de Ernest Henri Starke, pe Calea Victoriei. În expozițiile din acești ani s­au remarcat alături de omniprezentul Theodor Aman, C.D. Stahl și sculptorul Dimitrie Tronescu. La Iași, expozitiile Școlii de Belle Arte din anii 1862, 1863, 1865, 1866, 1905, 1907, 1912 se organizau în sălile școlii.
Cât privește comentariile asupra acestor evenimente artistice ele erau asumate de ziariștii prezenți la vernisaje care consemnau jurnalier, subiectiv, amatoristic, operele de artă. Cu timpul însă critica expozițiilor se emancipează, iar unii artiști vor intra în acest joc al evaluărilor de gust și, mai rar, autentic axiologice. Cutremurul produs în tagma artiștilor de apariția Salonului independentilor, în anul 1896, i-a avut ca portdrapel pe Ștefan Luchian și pe controversatul Alexandru Bogdan-Pitești. Au fost urmați de Constantin Artachino, Nicolae Vermont, caricaturistul Nicolae Petrescu-Găină. Societatea Ileana marchează și ea o veritabilă trezire din somnolența dulcelui stil academic sau al producțiilor abundente de peisaje idilice, flori sau oacheșe țigănci. Nici harbujii nu prea mai sunt la căutare… Arta 1900-Art Nouveau înregistrează acum adeziuni spontane și apare ca o nouă direcție prin fastul luxuriant al unui decorativ agreabil. Curentele artistice se succed, manifestele intempestive, asemenea.
Perioada interbelică este marcată în spațiul artistic din Moldova de prima conflagrație mondială, cu repercusiuni severe în desfășurarea actului de creație. În 1911, de pildă, eminentul pictor, comentator de artă și pedagog, Gheorghe Popovici preia conducerea Școlii de Belle Arte și pe cea a Pinacotecii ieșene. Sediul școlii era în vechea Academie Mihăileană, o construție memorabilă arhitectural și prin legendele ce o înconjurau. A fost demolată de autoritățile comuniste în anii ’50. S-a produs, sub directoratul lui Gheorghe Popovici, o sesizabilă desprindere de academism în beneficiul unui dialog mai de substanță cu provocările realului, transfigurate în expresie plastică debarasată de canoane. În acei ani, s-au organizat aproape 50 de expoziții, culminând cu Expoziția Marelui Cartier General de la Iași cu lucrări elaborate în urma experiențelor directe de pe front, expozitie deschisă în patru săli ale Școlii de Belle Arte din Iași. Aici au fost incluși toti artiștii mobilizați pe front. În anul 1926, Gheorghe Popovici se pensionează, dar rămâne la conducerea Școlii până în anul 1929, când va fi înlocuit prin numirea ca director a lui Ștefan Dimitrescu. Din 1931, la insistențele acestuia, Scoala trece la nivelul superior de Academie de Belle Arte, cu secții de grafică, pictură, sculptură. El însuși este numit de minister ca Rector al Academiei.
Dupa decesul prematur al lui Stefan Dimitrescu, între anii 1933 și 1937, postul de rector ii revine lui A.D. Atanasiu, acesta înființând pe lângă Pinacotecă o secție de etnografie. Eficace și întreprinzător, rectorul Academiei se preocupă cu aplicație pe reorganizarea învățământului artistic și al artelor aplicate, de înființarea secțiunii etnografice, mărirea spațiului Pinacotecii, tipărirea unui catalog cu patrimoniul Pinacotecii ieșene, accentul susținut fiind pe implementarea la Iași a artelor decorative. A creat, din venituri proprii, o bursă pentru cel mai merituos student. Pentru profesori, a amenajat Salonul Maeștrilor.
În deplin sincronism cu interesul artiștilor de a se asocia în structuri profesionale, instituirea Societății Arta Română, la Iași, Tinerimea Artistică, instituția Saloanelor Oficiale, Grupul Nostru, Contimporanul, Integral, Arta Nouă, Grupul de Artă Modernă ș.a. au condus la organizarea breslei și configurarea statutului lor de profesioniști. Un moment important în pictura românească îl constituie apariția pe scena artei naționale a unor grupări al caror impact a avut ca efect imediat dinamizarea energiilor artistice ale Grupului celor patru, format din N.N. Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Sirato, Oscar Han ale cărui prezențe din anii 1926 – 1935 au generat un așteptat interes. După moartea lui Ștefan Dimitrescu din anul 1933, grupul a mai existat doar pentru trei ani, respectiv, 1933, 1934 și 1935, când ceilalți au expus la Sala Fundației Dalles din București.
Dupa pensionarea eficientului rector A.D. Atanasiu, a fost desemnat la conducerea breslei, N.N. Tonitza. În această perioadă, pictorul a constituit o echipă voluntară de lucru și, estival, a pictat schitul de la Durău, alături de Nicolae Popa, Călin Alupi, Corneliu Baba, Mihai Cămăruț, Al. Clavel ș.a. Bolnav, în anul 1939, Tonitza se retrage de la conducerea Academiei de Arte din Iași. Va fi urmat, interimar, de profesorul de perspectivă Roman Simionescu, după care vor urma Jean L. Cosmovici, Otto Briese sau Iorgu Iordan. Corneliu Baba va fi numit director al Pinacotecii până în anii ’50, când o parte a Academiei din Iași se mută la Cluj, iar o alta la București. Sculptorul Ion Irimescu ajunge la Cluj, Corneliu Baba la București. Academia se va reînființa, peste zece ani, în anul 1960, ca Facultate de Arte Plastice în cadrul Institutului Pedagogic Iași. În timpul celui de al doilea război mondial, activitatea didactică a continuat, chiar dacă în 1940 clădirea Academiei a fost avariată. Pinacoteca și Academia au fost, ulterior, evacuate. Academia ieșeană a funcționat în refugiu la Făget, iar Pinacoteca a cunoscut serioase dificultăți, fără a înregistra pierderi majore. La Făget, cursurile s-au desfășurat aproape normal și s-au pregătit asiduu expozițiile de fine de an și chiar o ediție a Saloanelor Oficiale ale Moldovei, organizate de obicei la Iași încă din anul 1939, la inițiativa lui Roman Simionescu. Cu aceste prilejuri s-au editat cataloage de expoziție.
După anii 50, politizarea artei a adus în primplan chipul omului nou, un concept discutabil desigur, dar care a generat între artiști un fel de întrecere socialistă pentru a imortaliza siderurgiști, mineri, oameni pe șantiere sau copii sărutând diverșii conducători iubiți, unii dintre lideri murind de moarte bună, altii în cazărmi asistate de elicoptere. Crearea Uniunii Artiștilor Plastici, după modelul țărilor surori din invincibilul lagăr comunist, a asigurat artiștilor comenzi profitabile și mulți s-au atașat sistemului cu voioșie. Altiii, înregimentați de nevoie erau, desigur, mai putin voioși. Marile combinate, fie ele plastice, au revigorat breasla și Saloanele Anuale de la Sala Dalles, Bienalele,Trienalele de tot felul, simpozioanele asemenea au animat un timp al victoriilor de tot felul. Premiile breslei, generoase în raport cu participările la Saloane internaționale în țările frățești, se dovedeau meschine față de cotele externe. Visul celor mai mulți era de a ajunge și eventual, stabili, în Occidentul atâtor tentații. Dregătorii zilei au reușit totuși să țină în frâu o bună bucată de vreme dorințele breslei. După anul revoluției din 1989, totul s-a liberalizat, totul s-a privatizat, fiecare luptă pentru supraviețuire. S-a trecut la asumarea existenței pe cont propriu și cu sprijinul grupului din care făceau parte.
Cu toate acestea, substanțialele selecții naționale au supraviețuit, Saloanele județene de asemenea. La fel, Bienalele Lascar Vorel de Ia Piatra Neamț sau Ion Andreescu de la Buzău, Tabăra, cândva celebră, de la Măgura sau Arcuș. La Galați, viziunile în metal ale artiștilor ambientează vizual o cetate a metalului…indian, și au marcat câteva notorii ediții. De mare impact sunt evenimentele generate de Centrul Internațional George Apostu, de la Bacău, Taberele de Sculptură, Simpozionul Național de Estetică al Academiei Române, taberele organizate de Mihai Pascal, expozițiile Filialei U.A.P. Iași coordonate de Pictorul Constantin Tofan, acum de talentatul Felix Aftene care indică o reală fervoare în dinamica și expunerea bunurilor artistice.
Această perspectivă plonjantă asupra artelor din Moldova, amintind de secularele Vieți ale arhitecților, pictorilor, sculptorilor evocate de Giorgio Vasari, definește spațiul Moldovei ca unul privilegiat prin virtuți creatoare. Observația, poate subiectivă, nu face altceva decât să reitereze ideea că Moldova se dezvăluie în profunzime prin accesul la sacralitate. Conștientă de asemenea patrimoniu artistic afectiv, memoria a fost, totuși, deseori, rezervată în stabilirea unor evidente priorități în ordinea valorii. În general, în arealul artei românești, instrumentele de lucru pentru posibile și complete istorii ale artei, nu lipsesc cu desăvârșire, dar nici nu abundă. Literații, de pildă, se întrec în a edita Istorii, mai mult sau mai puțin subiective, dar ele există. Ce putem pune alături, dinspre breasla noastră, monumentalei opere a lui George Călinescu?… Realizările de până acum, ale lui George Oprescu, ale unora dintre contemporani, îndeosebi cea recentă realizată de Vasile Florea, publicată Ia Chișinău, ca și cele colective editate cândva la Editura Meridiane de Vasile Drăguț, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Vasile Florea au, indiscutabil, o valoare reală. Nu ne-am prea interesat însă de cercetarea fenomenului artistic din perspectiva instrumentelor de lucru, îndeosebi, de elaborarea dicționarelor de artă românească.
Am avut doar ocazional interesul necesar spre a întocmi dicționare, monografii exhaustive sau studii despre grupări artistice importante. Noroc de cei care practică cu folos cultural și financiar. Licitațiile de artă editează veritabile albume ce devin o sursă de informații de evaluări pertinente. Alți europeni, ceva mai pragmatici și cu viziune decât noi au făcut-o cu secole în urmă și ce folos aduc ele cercetării evoluției stilurilor, a individualităților, așa cum se întâmplă în Europa civilizată din care ar trebui să facem cu adevărat parte. Apreciez cu respect eforturile mai vechi ale lui Petru Comarnescu, Radu Bogdan, Mihai Ispir, Petre Oprea, Octavian Barbosa, cele ale lui Mircea Deac, Vasile Florea, ale lui Constantin Prut, Corneliu Stoica, Adrian Silvan lonescu, Răzvan Theodorescu, lon Frunzetti, Dan Hăulică, Andrei Cornea, Negoiță Lăptoiu și Mircea Țoca de la Cluj. Volumele privind seria Un secol de arte frumoase la Iași, Bucovina, Moldova, Dicționarul Artelor frumoase din Moldova, lncursiunilor în arta europeană, sunt doar inceputul unui efort de cercetări riguroase și ample asupra domeniului. Cred că realizarea unui astfel de proiect trebuie pusă, firește, sub egida lnstitutului Național de lstoria și Teoria Artei, care să ne unească într-un efort solidar.
Nu este nevoie să o luăm chiar de la început pentru a cunoaște cu adevarat valorile din spațiul românesc. Ar trebui doar recuperate valorile, ignorate sau necunoscute, risipite în lumea largă. Acestea din urmă fiind expresia unor mesaje lansate în numele idealurilor umaniste perene. Reintegrați în cultura română ei sunt în prezent și peste timp veritabili ambasadori, credibili și notorii, ai funciarei noastre inteligențe creative. Dacă acum am indus în acest dicționar aproape o mie de artiști, de la anul 1800 până în prezent, nu am intenționat nicidecum realizarea unor vanitoase clasamente pe provincii, ci doar redeșteptarea interesului pentru dialogul cu noi înșine și cu ceilalti, reconfirmând unele priorități evidente ale Moldovei artistice. Conaționalii noștri de alte etnii au fost, la rându-le, ambasadorii autentici ai spiritului românesc, deschizând noi orizonturi în arta lumii. Cele două mandate ale pictorului Constantin Tofan au reprezentat o relansare a interesului pentru comunicare și impunerea unui standard valoric convingător și disponibil pentru dialogul bazat pe profesionalism și deschidere europeană.
Inițiativa președintelui actual al U.A.P.Iași, Felix Aftene de a edita un compendiu al Artelor Frumoase ieșene va spori, cu siguranță, interesul colecționarilor și iubitorilor de frumos, mai ales că generațiile mai noi comunică mult mai ușor cu confrații lor europeni. Bursele în străinătate, zecile de expoziții de autor, schimburile de experiență, taberele de creație, libera circulație în spațiul european asigură artelor frumoase posibilitatea unei fertile comunicări. Albumul de față este un peremptoriu argument…
Valentin CIUCĂ
Membru al U.A.P. Iași, Distins cu Premiul U.A.P.România
Premiul George Oprescu al Academiei Române
Premiul Constantin Brâncuși al Academiei Române

 

 

in memoriam

 

A


Agafitei Costache AILIESEI CONSTANTIN RADU Alupi Călin Antonică Ioan ________ ________

B


Bartok Francisc Balan Viorica Rodica Minodora Dobrovat Bazga Bicer Petrache Bârleanu Iftimie
BOIŢĂ MIRCEA Bouşcă Eugen Ştefan BRĂDĂŢEANU GHEORGHE BRIESE OTTO BUZDUGAN ION

C


Camarut Mihai Condurache Vasile CORNELIU IONESCU ________ ________ ________ ________

D


DRAGA IRINA POPA Dumitraşcu Filioreanu Lucreţia ________ ________ ________ ________ ________ ________

E


ENE NICOLAE EŞANU CONSTANTIN ________ ________ ________ ________ ________ ________

F


FLOREA VLADIMIR ________ ________ ________ ________ ________ ________ ________ ________

G


GAVRILEAN DIMITRIE Gânju Ioan GRATI MIHAIL IOAN GROAPĂ VIORICA ________ ________

H


HARTOPEANU PETRE Hotnog Ştefan HUHUREZ ZAMFIR ________ ________ ________ ________

I


IGNAT PETRU HOTNOG ŞTEFAN IONESCU CORNELIU ISPIR MIRCEA ________ ________

L


LAZĂR COSTEA MARIA LOGHIN DIMITRIE ________ ________ ________ ________ ________ ________

M


MATEI CORNELIU MATHYS NICOLAE Mihailescu – Craiu Victor ________ ________ ________ ________

N


NEAGOE ION NEGRU RADU ________ ________ ________ ________ ________ ________

O


ORAC RADU NECULAI ________ ________ ________ ________ ________ ________ ________ ________

P


PARADAISER CLAUDIU PETROVICI IOAN Petrovici Pop Ecaterina PLAHTEANU DANA Polodeanu Adrian
POPA DRAGA IRINA POPA NICOLAE POPOVICI ALEXANDRU LEANDRU POPOVICI GRIGORE Petrovici Ioan

R


Radinschi Constantin RASCENCO EUGEN ________ ________ ________ ________ ________ ________