Bogdan UNGUREANU

Studii: 2004-2010 Doctorand în cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, tema: Conservarea bunurilor de patrimoniu confecţionate din lemn şi expuse în natură, împotriva atacului insectelor dăunătoare | 2002-2004 Cursuri de Masterat în specializarea Conservarea bunurilor de patrimoniu, în cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi | 1997-2002 Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design, secţia Conservare, Restaurare, Universitatea de Arte George Enescu, Iaşi

Premii: 2010 Diplomă de excelenţă acordată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, pentru merite deosebite în întărirea, dezvoltarea şi ridicarea prestigiului Şcolii de Entomologie de la Universitatea Al. I. Cuza Iaşi

Lucrari: Restaurare pictură tempera 2007-2012 Iconostasul bisericii Banu, Iaşi, intervenţii de restaurare, în cadrul proiectului european Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a monumentului istoric Biserica Banu Iaşi | 2002 Iconostasul bisericii mănăstirii Putna (sec XVIII) | 2001-2003 Biserica Sf. Mercurie, Rădăşeni, jud. Suceava (decoraţiuni interioare în tehnica distempera, începutul secolului XIX – pictură naivă) | 1999 Iconostasul bisericii Episcopiei Romanului (sec XVIII) | 1998 Iconostasul bisericii mănăstirii Brâncoveni – Caracal (sec XVIII) Restaurare pictură murală 2005 Şantierul de restaurare al bisericii mănăstirii Moldoviţa (sec XVI) – intervenţii asupra picturilor murale din altarul bisericii | 2002 Şantierul de restaurare al bisericii mănăstirii Sf. Nicolae, Popăuţi (sec XV) – intervenţii asupra picturilor murale din naosul bisericii | 2000 Şantierul de restaurare al bisericii mănăstirii Sf. Gheorghe, Voroneţ (sec XV) – intervenţii de restaurare asupra decoraţiunilor murale din naos şi turlă | 2000-2001 Şantierul de restaurare al mănăstirii Sf. Ioan, Suceava (sec XVI) – intervenţii asupra picturilor murale interioare | 1998-2000 Şantierul de restaurare al mănăstirii Probota (sec XVI) realizat sub egida UNESCO, fiind efectuate intervenţii de conservare-restaurare asupra picturilor murale interioare şi exterioare

Crez: Conservarea patrimoniului istoric, cultural-artistic este o necesitate care, dincolo de argumentarea ideologică, poate fi înfăptuită numai prin cunoaşterea şi înţelegerea funcţionalităţii materiei ce-l compune.

Adresa: str. Oancea nr. 1, bl. D/12, sc. A, ap. 22, cod 700351, Iaşi | Telefon 0745 208 537

E-mail: bogung109@yahoo.com bogung@gmail.com

Bogdan UNGUREANU

Portofoliu de lucrări Bogdan UNGUREANU