Crez:
Manuell Mănăstireanu (n. 5 decembrie 1973, Botoșani) este artist vizual, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design Iaşi, clasa prof. Dan Hatmanu, secția pictură ( 1999). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 2001, filiala Iași, artistul a participat, începând cu anul 1997, la expoziții personale (11 la număr), și de grup ( 20 la număr) în țară și în străinătate. Activ în tabere de creație începând cu anul 2003, a obținut în 2010 premiul Editurii ,, Geea” – ,,Teiul de Argint” la Botoșani, iar în 2014 a obținut premiul ,, Pictor al Cetății Iașilor”, acordat de primăria Iași.
A expus în 2014 la Palatul Parlamentului sala Constantin Brâncuși din București, expoziția personală Lumina Tăcerii.
O mare parte din lucrările sale se află în colecții private din U.S.A.; Canada; Olanda; Belgia; Germania.Expune la Berlin în cadrul expoziției colective din Langmayer, Germania – ,,La Gare de l’Art în 2016.La 1 Decembrie 2018 primește cu ocazia aniversării împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Diploma de Excelență Centenarul Marii Uniri ( 1918-2018), din partea Primăriei Municipiului Iași.
În luna mai, 2018 aduce pentru prima dată pe simezele Casei de Cultură Belgo-Română din Bruxelles, proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, proiect consacrat Centenarului intrării în Primul Război Mondial a Regatului României, continuând în luna noiembrie, 2018, la Palatul Culturii din Iași. În luna noiembrie 2019, la invitația scriitorului timișorean Robert Șerban, expozița a avut loc la Galeria Calpe din Timișoara, urmând în luna ianuarie la Elite Art Gllery din București.
Oamenii din picturile mele nu au rang, nu au stare. Indiferent cine sunt personajele, sunt oameni vii, sunt strigăte mute într-o lume a indiferenței, ființe ce caută lumina prin pogorârea în abisurile ființei. Oglinzile sparte din lăuntrul nostru, iată cheia personajelor închipuite de mine.
Artist vizual Manuell Mănăstireanu
Studii: 1999 Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, clasa Prof. Dan Hatmanu
Premii:
2010 Premiul Teiul de argint, oferit de Editura Geea, Botoșani
Expoziţii personale:
2022 „Ecouri”, Casa de Licitație VIKART, București; 2021 „Ferestre în timp”, Metropolis, București; 2021 „Reverie la Balcic” Castelul Reginei Maria, Balcic; 2013 Libraria Humanitas, Iași | 2011 City Gallery, Suceava | 2011 Galeria N.N. Tonitza, Bârlad | 2011 Galeria Dana, Iași | 2007 Galeria Cupola, Iași
Expoziţii de grup:
2012 Despre îngeri, Galeria de artă a Municipiului Iași | 2012 Casa Pogor | 2012 Trei generații,trei viziuni, Muzeul județean Ștefan cel Mare, Vaslui | 2011 Erotica, București | 2011 Simpozionul de pictură Balcik, Galeria Dana, Iași
Telefon: 0751 859 740, 0735 237 004
E-mail: manuell.manastireanu@yahoo.com
Web: www.manastireanu.com, Facebook