Încarc Evenimente
PE 20 Februarie, ora 16.30, la Galeria Octav Băncilă va avea loc vernisajul expoziției „Uman”
Curator: Cristina SIMION
INTRARE LIBERĂ!
Artiști: Bogdan NUELEANU I Sorin PURCARU
Bogdan NUELEANU (1978) a crescut în apropierea sculpturilor lui Constantin Brâncuși, opere care i-au marcat copilăria. A studiat sculptura la Facultatea de Arte și Design Timișoara. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Visual Artists’ Union of Romania‏) din anul 2012.
„Căutările sale pe tărâmul poeticii spațiale denotă siguranță, curaj, dublate de elanul specific căutătorului serios ce nu se lasă amăgit de facilă urmare a formalismului obtuz caracteristic sculpturii școlastice, al edulcoratelor și perimatelor situații în stilizarea desuetă, ci atacă virulent, provocator, aducând privitorului șansa unui demers cognitiv spre sursele profunde, aproape de obârșia pre-arhetipală din preajma logosului misterios, insondabil”.
Sorin Purcaru (1971). Conferenţiar universitar la Facultatea de Arte Vizuale, secţia Sculptură, membru al UAP filiala Iaşi, cu proiecte de avergură derulate la Bruxelles şi Strasbourg şi multiple premii naţionale şi internaţionale, este unul dintre cei mai activi, dinamici şi creativi artişti din România.
Deși preferă metalul ca material prim al lucrărilor sale, nu s-a ferit de performance ori instalație. Artistul reușește ruperea de gravitatea structurilor metalice clasice selectând și inserând în fiecare lucrare fragmente de obiecte adesea găsite accidental care, la rândul lor, evoluează sub forma unor structuri independente ce se autocuprind. Corpurile create de acesta sunt punctul de plecare pentru construcţii spaţiale poetice; una din etapele importante fiind adăugarea la ceea ce aparent este un întreg, a unor figuri cu însușiri umane, a unor obiecte parcă smulse din mediul lor şi reactivate (robineţi, elice), apelând atât la afectul nostru, dar mai ales la memorie pentru a le putea asocia nu atât cu produsele subconştientului, cât cu reclivele prezentului ce nu sunt ready-mades ci forme supuse la infinit recontextualizării.

Share This Story, Choose Your Platform!

Title

Go to Top