Încarc Evenimente
Ziua Națională a Culturii dedicată lui Constantin Brâncuși, este celebrată la Iași prin Luna Sculptorilor Români – cel mai important eveniment dedicat sculpturii din România, ce este organizat de către Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și se află deja la a patra ediție. Astfel, începând cu 19 februarie, în cadrul numeroaselor instituții de cultură partenere vor fi expuse lucrări de importanță internațională iar pe principale artere pietonale ale orașului vor fi expuse cele mai noi creații ale artiștilor contemporani din România și din Republica Moldova.
Peste 250 de sculpturi vor fi vernisate în cadrul celor 21 de expoziții personale și colective, iar 45 de opere urmează a fi amplasate temporar în spațiu liber, transformând orașul într-un veritabil circuit cultural. Maeștri ai artei, alături de creatori tineri, reprezentanți ai școlii românești de sculptură, curatori și operatori din sfera culturii vor prezenta publicului ieșean creații reprezentative într-un efort susținut de radiografiere și documentare a fenomenului sculpturii moderne și contemporane.
În ediția din 2024, Muzeul Mitropolitan și Baia Turcească din Iași se alătură spațiilor de
expunere LSR, precum : Galeria Ateneului Național din Iași, Palatul Culturii, Muzeul Unirii, Palatul Roznovanu, Muzeului Municipal, Palatul Braunstein, Casa Universitarilor (UAIC).
Expoziții speciale vor fi organizate în spațiile UAPR Filiala Iași, precum Galeria Pallady, Galeria Victoria, Galeria Tonitza, Galeria Drossu, Galeria Octav Băncilă, Galeria La Geam, Arcada Central Art Space, cât și în cadrul galeriilor private Dana și Arteast.
Grădina Palas, Esplanada Palatului Culturii, Palas Campus, Bul. Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii, Str. Lăpușneanu, Bulevardul Carol I vor găzdui timp de o lună sculpturi monumentale, invitând publicul larg la introspecție, într-un demers educativ și interactiv de familiarizare cu estetica artei contemporane.
Astfel, ediția din 2024 a Lunii Sculptorilor Români va constitui o desfășurare de evenimente fără precedent în ceea ce privește amploarea și diversitatea proiectelor expoziționale, contribuind considerabil la dezvoltarea turismului cultural din orașul Iași.
Reprezentanți ai sculpturii moderne – Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Oscar Han ( grație Muzeului de Artă Constanța) Ion Irimescu (grație Muzeului Irimescu din Fălticeni ) Marcel Guguianu, Corneliu Medrea, Mihai Olos, Peter Jecza vor delecta timp de o lună publicul ieșean, alături de nume mari ale artei contemporane românești : Paul Neagu, Geta Brătescu, Aurel Vlad, Mircea Roman, Laurențiu Mogoșanu, Dumitru Verdianu, Horia Damian sau Maxim Dumitraș.
În premieră pentru Iași, la Palatul Culturii, vor fi expuse desene ale marelui Brâncuși, cât și o serie de fotografii originale ale acestuia, realizate de Edward Steichen la New York. De asemenea, un portret unic al lui Brâncuși, realizat de fotograful suprarealist Man Ray , va fi expus la Ateneul Național din Iași.
În primele zile ale evenimentului, publicul va avea ocazia să îi întâlnească pe invitații speciali – Ion Mândrescu ( Suceava ), Florin Marin (Cluj- Napoca), Costin Ioniță ( București ), Felix Aftene ( Iași ), să participe la expoziții, workshop-uri și acte performative alături de Gabriela Vanga, Vladlen Babcinețchi, Suzana Fântânariu, Dragoș Pătrașcu, Dan Covătaru sau Vlad Țenu, artist multipremiat pentru inovație.
O prezență deosebită în eveniment vor avea Andrei și Sorina Jecza (Galeria Jecza din Timișoara) și Mihai Pop ( Galeria Plan B din Cluj), alături de curatori remarcabili precum Maria Bilașevschi, Luiza Barcan, Ioan Răducea și Cristina Simion. Scriitorul Grigore Ilisei va prezenta expoziția maestrului Irimescu , iar academicianul Valeriu Matei va vorbi despre tradiția sculpturii în România, și rolul acesteia în context global.
Invitatul de excepție al Ediției din 2024 a Lunii Sculptorilor Români este artistul internațional Mircea Cantor, ce va expune o operă reprezentativă la Palatul Culturii, după o serie de expoziții în marile muzee ale lumii.
Cu pasiune neîngrădită pentru frumos și inovație, LSR 2024 promovează genialiatea și diversitatea creativă a artiștilor plastici români .
#Descoperă LSR 2024
Ateneul Național din Iași
Primăria Municipiului Iași
Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”
Muzeul Unirii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”
Uniunea Artiștilor Plastici Din România – Filiala Iași
Uniunea Artiștilor Plastici din România
Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova
Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
Palatul Braunstein
Muzeul De Artă Constanţa
Muzeul Mitropolitan Al Mitropoliei Moldovei Şi Bucovinei
Mads_kreative
Iulius
Grand Hotel Traian
Hotel Unirea
La Conac

Share This Story, Choose Your Platform!

Title

Go to Top