Dragi colegi, prieteni, parteneri, colaboratori, iubitori ai artelor,
Vă invităm să ne fiți alături în campania “Sprijină, promovează și îmbunătățește calitatea și valoarea artei ieșene prin direcționarea a 3,5% din impozitul de venit” către U.A.P.R. Filiala Iași.
U.A.P.R. Filiala Iași se bazează pe sprijinul publicului pasionat în vederea continuării activității pentru care este cunoscută, iar acest sprijin vine sub forma susținerii pe termen lung din partea comunității și în șansa ca aceasta să se implice în realizarea proiectelor derulate de asociație, devenind astfel parte integrantă în activitatea culturală.
Cei 3,5% din impozitul pe venit pot fi direcționați către organizațiile non-guvernamentale, bani deja declarați care ar rămâne altfel la bugetul statului.
Ce reprezintă cei 3,5%?
Toate asociațiile și organizațiile non-profit pot primi până 3,5% din impozitul pe venit anual, astfel contribuabilii persoane fizice (cu venituri din salarii sau pensii – minim 2000 lei, activități independente) pot direcționa către U.A.P.R. Filiala Iași impozitul deja virat către stat, sponsorizând și sprijinind activitățile.
Cei care doresc să redirecționeze către U.A.P.R. Filiala Iași pot fie să depună formularul 230 completat direct la ANAF, fie direct la entitatea beneficiară în fizic sau, mai ales, pe https://formular230.ro/uniunea-artistilor-plastici-din… (durează maxim 3 minute completarea datelor dvs.).
Termenul limită pentru completare este 25.05.2024, dar puteți chiar de astăzi să începeți să ne fiți alături prin accesarea link-ului de mai sus.
Prin fiecare formular completat ne ajutați să ne continuăm activitatea, având fiecare în parte un rol în îmbunătățirea calității și valorii artei din Iași.
Mulțumim celor care ne vor susține și, cu recunoștință, vă vom răsplăti încrederea!
Istoric
U.A.P.R. Filiala Iași, asociație non-guvernamentală, non-profit de utilitate publică, a doua cea mai prolifică și amplă organizație de creatori din țară, cu peste 400 de membri, are un istoric înglobat în dezvoltarea și promovarea valorilor culturale și artistice pe plan atât local, la nivelul orașului Iași, cât și pe plan național și internațional, prin valorificarea artiștilor ce fac parte din breasla sa.
La baza U.A.P.R. stă principiul libertății de exprimare indiferent de mediu/medii, egalitatea de drepturi printre rangurile membrilor înscriși, dar și apărarea personalității creatoare a artiștilor săi, toate spre folosul societății.
Cu un istoric bogat, documentat în mai bine de 100 de ani de activitate sub forma sindicatelor artelor frumoase și asociațiilor de artiști, bazele artei românești au început la Iași în 1860.
Definită de o istorie impresionantă și bine închegată în centrul cultural al Iașului, U.A.P.R. Filiala Iași dorește să continue activitatea pentru care este bine cunoscută de promovare a valorilor culturale, motiv pentru care aducem la cunoștință iubitorilor de artă că, la fel ca în fiecare an, apare șansa de a alege destinația banilor dvs.