In Memoriam
Petru
HARTOPEANU
Petru Hârtopeanu s-a năcut la data de 15 iunie 1913, Dângeni, Botoșani și a plecat la cele eterne în 2001 în Frankfurt am Main, a fost un pictor româno-german.Iașiul a reprezentat pentru Petre Hârtopeanu punctul central din viața sa. A studiat la Academia de Arte Frumoase (1937), avându-l ca profesor pe Nicolae Tonitza. Mai târziu, a fost profesor și decan la Academia de Arte Frumoase, iar în anul 1970 a emigrat în Germania, stabilindu-se la Frankfurt am Main.
Tablourile sale sunt expresie a unei căutări intense a expresiei ideale a unei anumite compoziții. Pictura peisajelor naturale și culturale era ușoară și aerisită, determinată de jocul luminii asupra naturii.
Premii 1943 Premiul Ministerului Artelor, Meritul Ordinul Cultural pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice Expoziţii personale 1933 Dorohoi | 1935, 1936, 1937, 1938, 1939 Iaşi | 1938 Sala Ileana, Bucureşti | 1940 Ateneul Român, Bucureşti | 1942, 1958 Bucureşti | 1957 Sofia, Bulgaria | 1963 Expoziţie retrospectivă, Iaşi, Suceava, P. Neamţ | 2003 Expoziţie retrospectivă, Muzeul de Artă Iaşi
1937-1949 Profesor la liceu | 1962-1970 Lector, conferenţiar, profesor, şef de catedră la Universitatea Al .I. Cuza, Facultatea de Arte Plastice Iaşi | 1967 Preşedintele U.A.P. - Filiala Iaşi | 1975-1982 Membru al Asociaţiei Bund fur und Angewandte Kunst E.V. (B.F.A.K.).
