Descriere
Felix Aftene este unul dintre cei mai reprezentativi artişti vizuali contemporani din România, operele sale sunt căutate în permanență de colecționarii din țară și din străinătate. Este curator, coordonator și expozant în numeroase proiecte artistice de grup (aproximativ 200) și personale în țară și în străinătate. În domeniul picturii este unul dintre cei mai activi artiști contemporani din România, cu peste 30 de expoziții personale în spații muzeale sau galerii de artă internaționale. În 1998, câștigă un concurs pentru realizarea unei picturi murale în spațiul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași. Lucrarea, intitulată “Babylon”, este realizată în tehnică mixtă pe o suprafață de 74 mp, iar execuția ei a durat trei luni. În 2008, revine în spațiul public cu o altă lucrare, “Capsula timpului”, un monument realizat din bronz, amplasat în fața Primăriei municipiului Iași la aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a orașului. Lucrările sale se găsesc în muzee și colecții private din țară și din străinătate (Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Moldova etc.).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.